Liviu Stroie

ianuarie 30 , 2009

Criza?!…. o profetie autoimplinita

…. generata in principal de LACOMIA celor obisnuiti sa ”vanda pielea ursului din padure” si ma refer aici, strict, la disfunctionalitatile sistemului bancar american si produsele lui ”toxice”.

Nu neg aici veridicitatea cauzelor de natura economica, ce au condus la situatia complicata in care ne aflam astazi, situatie din care nu o sa invatam, nici de asta data, NIMIC …. avem TRADITIA de a ne comporta REACTIV in situatii limita si nu numai ne comportam si REACTIV si total NEINSPIRAT.

Desi au existat semnale din zona specialistilor in economie care prevesteau un astfel de deznodamant, ele au fost constant ignorate.

Criza economica este un efect al unei alte crize cu mult mai grave, care se manifesta la nivelul fiecaruia dintre noi, la nivelul institutiilor si guvernelor si care este criza MORALA… Altfel nu s-ar explica cum in goana dupa inavutire, acceptam compromisuri de tot felul, ne asumam riscuri cu orice pret, distorsionam mecanisme, mintim, incalcam reguli, manipulam cu buna stiinta, ne tratam cu cinism semenii afectati chiar de rezultatele nefaste ale actiunilor noastre, ba mai mult elaboram strategii anticriza ridicandu-i pe bietii nefericiti la rangul de .. cobai.

La noi, vestea a ajuns urmand modelul bulgarelui de zapada, amplificata si grav distorsionata de catre mass media, aflata in permanenta in cautare de subiecte de senzatie. Din pacate insa si in presa, ca in mai toate domeniile, exista diletantism, exista lipsa de discernamant si uneori de responsabilitate.

Presa abunda in informatii, care mai de care mai socante, despre efectele crizei pe plan mondial si despre posibilele efecte ce le-ar putea avea la noi. Manipularea prin reflectarea trunchiata sau partizana a realitatii, conduce, in final, ca profetia sa se autoimplineasca si sa ne comportam asa dupa cum ne spun ziarele… Vrand, nevrand, abordam un stil de gandire optimizator ”identificand” pericole la tot pasul si prevenindu-le pe acelea care poate nu vor veni niciodata.

Dupa parerea mea, criza economica este un efect al unui mecanism economic disfunctional; ea putea fi prevazuta si se puteau lua masuri de corectie, din timp.

Pe de alta parte, exista si aspecte pozitive prin revenirea lucrurilor pe fagasul lor normal; restabilirea raportului dintre cerere si oferta in anumite domenii si poate, de ce nu, reconsiderarea sistemului de valori al multora dintre noi.

Cu siguranta, va avea loc o schimbare de paradigma in felul cum traim, cum muncim, a raporturilor dintre oameni, a raporturilor de munca, a felului cum ne alegem reprezentantii si cum acestia inteleg sa presteze servicii in folosul cetatenilor.

In vremuri dificile este nevoie de multa creativitate pentru a trata aceasta schimbare de paradigma. Este clar ca nu mai putem produce bunuri si servicii ca pana acum, dar trebuie sa avem atentia treaza pentru a exploata oportunitatile oferite de criza.. Semnalele schimbarii apar la tot pasul, insa supravietuiesc doar cei capabili sa se adapteze din mers.

Prin reducerea activitatii si disponibilizarea personalului, cream doar impresia ca ne adaptam noii situatii… in fapt actionam pe principiul minimei rezistente, doar facem ceea ce este mai la indemana.

Creativitatea este o aptitudine destul de greu de cultivat intr-un mediu reactiv, insa, din pacate este ceea ce face diferenta intre un management “de vreme buna” si unul “de criza”.

De fapt adevarata criza este in mintea noastra si aceasta reprezentare mentala a crizei, alimentata din plin de mesajele din presa, blocheaza resursele care ne-ar putea ajuta sa facem fata schimbarii.

mai 5 , 2008

“Noi muncim, nu gandim”…

Duminica dupa amiaza, urmarind “concursul” televizat dintre litoralul romanesc si cel bulgaresc, organizat de catre unul dintre binecunoscutele canale de stiri, am remarcat, nu fara oarecare indignare, recunosc, registrul in care se comenta rezultatul final, net defavorabil noua romanilor si asta pe buna dreptate.

Erau invitati atat reprezentanti ai institutiilor statului care se ocupa (sau ar trebui sa se ocupe mai serios) de turism cat si alti invitati, persoane publice, chemati sa comenteze rezultatul votului telespectatorilor.

Ca situatia pentru litoralul romanesc este jalnica, nu trebuia aratat la televizor ci se vedea cu ochiul liber, o data din cifrele statistice care arata comparativ cat au incasat bulgarii pentru servicii turistice in 2007 si cat am incasat noi si a doua oara prin constatarea personala a tuturor romanilor care au avut rabdarea de a testa pe propriile buzunare, serviciile “lipsa de consideratie all inclusive” oferite pe litoralul romanesc.

In paranteza fie spus, in al doilea caz ma incadrez si eu insumi, asteptand intr-unul din restaurantele din Neptun, timp de 30 de minute, sa fiu bagat in seama… Ati putea crede ca era extrem de aglomerat sau ca as fi fost foarte grabit si deci nerezonabil in aprecierea perioadei cat a trebuit sa astept. Nicidecum, restaurantul era aproape gol (dupa aceea am inteles de ce, sic!) iar chelnerii  oricum foarte multi, se deplasau aiurea prin restaurant trecand de nenumarate ori si pe langa mine… Cand incercam sa-i abordez imi spuneau ca o sa vina “imediat”

Lucrurile fiind evidente in ceea ce priveste situatia dezastruoasa a turismului romanesc legat de litoral, am fost neplacut impresionat de o doamna, presedinta nu stiu carei asociatii, comitet, comisie etc. legat de litoral care transmitandu-si frustrarea prin toti porii (vezi limbaj, ton, gestica) incerca sa arate ca lucrurile nu stau chiar asa, ca si bulgarii au problemele lor si ca nu s-au punctat aspectele pozitive legate de litoralul romanesc, ca emisiunea face antireclama etc.

Un alt domn, tot unul dintre “capii” turismului incerca sa arate ca vina este a ministrilor precedenti care au facut privatizarea faramitand foarte tare fondul turistic care este foarte greu de administrat si d’aia nu pot fi livrate servicii de calitate, comparativ cu statiunea Albena de pe litoralul bulgaresc care apartine unei singure societati, etc. Deci asa cum spuneam intr-un comentariu anterior, vina este a sistemului, deci nu putem acum decat sa asteptam CUMINTI sa expire cei 10 ani pentru care s-au semnat contractele de locatie in gestiune pentru hotelurile, restaurantele etc. de pe litoralul romanesc.

Una dintre interventiile “grele” a fost cea a ministrului de resort care pe langa alte cateva directii de administrare avea si turismul si care a exprimat, pe de-a intregul, masura confuziei din mintea domniei sale.

Legat de imprejurarile in care s-a facut “privatizarea” litoralului romanesc, nu as dori sa comentez, dar probabil ca sub ideea pe cat de “nobila” pe atat de prosteasca de a nu ne “vinde” tara, s-a ascuns oaresce incompetenta si probabil multa coruptie. Dar asta este treaba institutiilor statului, abilitate sa faca investigatii in acest sens.. desi pana acum eu personal nu am vazut vreun demnitar care sa “dea seama” pentru ceea ce a facut in timpul functiilor pe care le-a exercitat.

Pe de alta parte insa, as dori sa comentez tipul de management de care acest sector cu potential, beneficiaza. Avem o tara frumoasa cu nenumarate locuri care pot atrage turisti, ne lipsesc, insa, managerii care sa stie ce este acela un plan de dezvoltare strategica pe un termen mediu sau lung si mai ales ne lipsesc cei care sa implementeze acest plan.

Cu alte cuvinte, cel putin din ceea ce am vazut eu, avem niste persoane cu functii de presedinte, director, ministru etc. care se lamenteaza la infinit de o situatie nefavorabila (privatizarea gresita a litoralului etc.) si se afla intr-un blocaj mental desavarsit. Pe de alta parte tot aceleasi personaje se “ataca” pentru faptul ca vecinii nostri bulgarii sunt preferati de catre turisti, in timp ce munca lor, a mai marilor acestui domeniu, nu se evidentiaza, destul, nici macar in cadrul emisiunilor televizate.

Dupa cum am mai spus (sau nu :) ) in situatii de criza este nevoie de manageri de criza, neinregimentati politic daca se poate si deasemenea proveniti din domeniul privat. Adica de oameni care sunt pregatiti mental sa aduca profit si si-au format deja, o gandire strategica, fata de oameni care lucrand toata viata lor ”la stat”, nu stiu si din pacate, nu pot/vor sa actioneze utilizand eficient de resursele pe care le au (know-how, timp, bani etc.)

 

aprilie 17 , 2008

“Vina este a SISTEMULUI”….. deci a cui e vina?

Urmaream deunazi, pe un post cunoscut de televiziune, la o ora de mare audienta,  un “talkshow” despre invatamant.. Atat invitatii cat si moderatorul isi expuneau opiniile, dealtfel foarte pertinente, in legatura cu situatia invatamantului si cu ceea ce ar trebui sa se faca pentru ca acesta sa ”produca” indivizi pregatiti pentru nevoile economiei si deasemenea adaptabili la conditiile de trai din Romania….

Invitatii, nefiind persoane politice sau angajati ai administratiei acestui domeniu, evident ca nu cautau, neaparat, o solutie ci mai mult sumarizau cauzele pentru care invatamantul  a ajuns unde este astazi, analizand comparativ situatia invatamantului din vremea parintilor care au astazi copii de varsta scolara si situatia actuala.

Emisiunea era cu atat mai interesanta cu cat erau de fata elevi din liceele bucurestene, parinti, educatori etc. poate nu intr-o structura optima, care sa asigure si reprezentativitatea esantionului invitatilor din studio la scara intregii populatii dar oricum initiativa privind genul de emisiune, problematica abordata, nivelul de interes suscitat, merita remarcate….

Ceea ce mi-a atras atentia si este parte a titlului de mai sus, a fost o expresie a unuia dintre invitati, care dorind sa fie politicos si sa nu arunce culpa asupra cuiva anume a spus ceva de genul “.. vina nu este a oamenilor, vina este a sistemului..”

Dintr-o data reprezentarea mea in ceea ce priveste sistemul de invatamant, a fost a unui personaj colectiv, negativ, care inglobeaza depotriva incompetenta sau nepasarea guvernantilor, lipsa de creativitate, interes, implicare si uneori de profesionalism a celor care lucreaza in domeniu, implicarea defectuoasa a parintilor si sprijinul insuficient acordat de catre acestia copiilor lor, infrastructura inadecvata procesului de invatamant etc.

De 19 ani incoace traim o stare de culpa mai mult sau mai putin generalizata dar fara sa existe vinovati.

Cu o crasa lipsa de responsabilitate sau cu  maxima incapacitate de asumare a acesteia, ne ascundem greselile (desi a gresi e omeneste pana la urma) in spatele unor exprimari impersonale (de genul “S-a produs urmatorul prejudiciu….”) sau generalizatoare sau prin plasarea culpei asupra unui personaj colectiv in care adevaratul vinovat isi pierde identitatea.

Oricare dintre metodele de mai sus si nu le-am epuizat, nicidecum, pe toate, sunt utilizate constient sau nu in scopuri, vadit, manipulative.. atunci cand intentionam sa abatem atentia de la ceea ce este cu adevarat important, de la adevaratii vinovati sau de la adevarata problema.

Si necunoscand adevarata problema nu stim ce sa rezolvam sau rezolvam o falsa problema perpetuand cauzele care au condus la o anumita situatie neplacuta. Din pacate desi mecanismul este clasic, nimic nu ne impiedica sa facem, mereu, aceeasi greseala.

In ceea ce priveste invatamantul romanesc si nu numai, se poate vorbi aici de intreg sectorul de stat, el trebuie reformat pe de-a intregul.

Reforma ca proces, nu inseamna DELOC reducerea locurilor de munca, somaj etc. ci aceasta contatie dezastruoasa i-a fost in mod voit asociata pentru a masca  incompetenta guvernelor care s-au perindat pana acum la conducerea tarii. Dar inseamna cu siguranta  o adaptare a aparatului de stat si asa supradimensionat,  la nevoile de administrare ale acestei tari.

De exemplu restructurarea invatamantului pe criterii de performanta ar insemna, pentru ca toata lumea se plange de salarii mici,  corelarea prestatiei omului de la catedra, cu venitul obtinut.

De fapt PERFORMANTA este cuvantul de ordine in cazul oricarui proces de reforma, iar cel putin in Romania, acest cuvant sperie, pentru ca performanta inseamna activitate depusa “la lumina” de catre persoane individuale cu identitate clara, pe o perioada clar definita si ale carei efecte sunt masurate si evaluate…… iar in acest caz vina nu mai poate fi a SISTEMULUI.

 

 

Bloguieşte pe WordPress.com.