”Sa traiti Sefu…!” rasuna salutul adresat persoanei alaturi de care ma deplasam pe coridorul lung al institutiei. Si nu glumea… era genul de salut obedient, un fel de ”Buna dimineata” schimonosit, lipsit de orice urma de demnitate si pana la urma, de bucurie pentru ca intalnesti pe cineva. Sau poate ca nu era cazul, poate ca inca de la prima interactiune din acea zi, trebuia sa fie foarte clar care sunt raporturile dintre cele doua persoane, in cadrul organizatiei. Poate ca salutul era, de fapt, o exprimare verbala a organigramei societatii, in ceea ce-i privea pe cei doi si ca atare nu trebuia sa aiba conotatii ”umane”. Coroborat cu mimica si gestica celui care ne intampinase astfel, adica privire alunecoasa, contact vizual scurt urmat de coborarea privirii si umeri adusi in fata si putin aplecati, mi-a trecut brusc prin minte, ca nu se putea gasi o descriere mai exacta a OBEDIENTEI, ca atitudine intr-o organizatie. Incercam sa ma impac cu ideea, ca astfel de cazuri apar in oricare organizatie, dar ca ele sunt singulare si ca nu afecteaza bunul mers al afacerii, in ansamblu. Insa nu vazusem totul…
Precizez ca nu ma aflam intr-o institutie de stat, militarizata, cu proceduri de functionare exacte si rigide, ci intr-o companie privata, autohtona, cu multi angajati, cu capital majoritar strain si cu management strain la nivel de executivi, dar cu personal majoritar roman.
Era dimineata si ne indreptam spre cele cateva lifturi aflate pe partea dreapta, strecurandu-ne printre zecile de angajati care veneau la serviciu. Cel putin asa credeam eu, ca ne vom inghesui in acele lifturi sau ca vom astepta pana vom putea urca pentru a ajunge acolo unde ne propusesem.
Insa gazda ne face semn ca exista un lift si pe partea stanga, ferit de privirile celorlalti si suspect de liber. Intram in lift si constat cu stupoare, ca desi cladirea avea mai multe etaje, acel lift avea doar DOUA BUTOANE, parter si ultimul etaj (etajul unde se afla managementul acelei companii).
Mi-am zis in gand ”Iata si OBEDIENTA incurajata si cultivata la nivel organizational”
In acest text, vorbim despre obedienta, in sensul se supunere, uneori oarba, uneori de tipul ”noi muncim noi nu gandim”, in fazele severe, care de cele mai multe ori este confundata cu adaptabilitatea la cultura organizatiei. Obedienta despre care vorbim, este utilizata, de cele mai multe ori in scopul personal al celui care o adopta ca atitudine la locul de munca, in detrimentul intereselor organizatiei.
Desi in acel moment am formulat doar o ipoteza privind gradul in care este tolerata si chiar incurajata obedienta ca atitudine la locul de munca, si felul in care aceasta atitudine perpetuata, produce efecte nedorite asupra climatului institutional, ulterior, urmarind intr-un fel total dezinteresat, evolutia acelei companii, am constatat ca fluctuatia de personal inregistra la un moment dat cote destul de importante in randul unor anumite categorii de personal, acela al managerilor.
Obedienta tine de natura umana si ca atare ea va fi intalnita mai mult sau mai putin, in toate tipurile de organizatii, indiferent de obiect de activitate, industrie, tara.
Deasemenea profesionalismul angajatilor si modul in care aceasta acestia colaboreaza, constituie premisele succesului unei afaceri.
As indrazni sa afirm ca atat obedienta cat si profesionalismul, sunt necesare in cadrul unei organizatii, insa nu in formele lor de manifestare toxice, severe, contraproductive. Ele trebuie recunoscute si tratate ca atare, insa acest discernamant, de a le deosebi si de a le utiliza in mod constructiv, se formeaza in timp, cu un oarecare efort personal. Mai multe detalii in articolele urmatoare….