Mirajul vânzărilor de succes atrage ca un magnet, deopotrivă, atât candidaţi cu motivaţii diverse, hotărâţi că o carieră în vânzări este ceea ce li se potriveşte cu adevărat, cât şi antreprenori convinşi că dacă angajează vânzătorul (vânzătorii) ideal(i), afacerea lor va creşte exponenţial deoarece, nu-i aşa, “un vânzător bun vinde orice, oricum, oricât, contra unui comision “bun” şi bineînţeles oferindu-i necesarele şi mult prea standardizatele “sales tools”: laptop, telefon mobil şi maşină de serviciu şi inevitabilul “training de vânzări” pentru companiile cu oarecare “stare”.
Acestea fiind date, înarmat până în dinţi după parcurgerea “stagiului de pregătire”, vânzătorul se năpusteşte “în piaţă”, “beneficiind” de monitorizarea atentă şi nu de puţine ori “competentă” a şefului ierarhic, care este cu atât mai autoritar cu cât aptitudinile sale de interrelaţionare sunt mai scăzute.
Nu de puţine ori, vânzătorul rămâne doar cu presiunea planului de vânzări, cu munca voluntară, cu un gust amar şi cu dorinţa de a-şi schimba “stăpânul”.
În companiile multinaţionale situaţia poate sta diferit, în sensul că bugetele de training sunt de multe ori mai generoase, există posibilitatea ca performerii să fie recompensaţi şi să li se acorde recunoaştere.
Cei care ajung să lucreze la companii cu capital străin, nu sunt decât aceia care şi-au început cariera în vânzări sub auspicii mai puţin favorabile la companii româneşti şi consideră că l-au apucat pe Dumnezeu de picior… dar deşi pare, nu este TOTUL pe scara evoluţiei profesionale a unui vânzător.
Procesul de vânzare este un proces intens manipulativ prin definiţie, prin care vânzătorul prin câştigarea încrederii cumpărătorului, adică prin crearea acelui scenariu “win-win”, reuşeşte să-şi atingă scopul.
Din păcate, de mult prea multe ori, graba unor antreprenori de a avea vânzători “buni” foarte rapid, conduce la disfuncţionalităţi sau distorsiuni în crearea, de catre vanzator, a relaţiei de încredere cu clientul… cu alte cuvinte vânzătorul aflat la “incubator” nu reuşeşte să integreze în structura sa interioară, setul de atitudini “prefabricate” livrate de cursurile de sorginte anglo-saxonă de ex., care apoi să producă comportamentul dezirabil în relaţia cu clientul.
Chiar şi în această situaţie, în condiţiile transferului de cunoştiinţe prin intermediul acestor cursuri, cam singure pe piaţă la ora actuală, din păcate, tot s-ar mai putea repara câte ceva.
Şi aici intervine rolul formativ al managerului.
Dacă managerul provine dintr-un fost vânzător de succes, caz în care compania a pierdut, fără îndoială, un vânzător bun şi a câştigat un manager prost, formarea se va face prin mentoring, adică ceva de genul “hai cu mine la client, ca să vezi cam cum se face”.
Dacă managerul însă a avut el însuşi oportunitatea să experimenteze şi să dezvolte relaţii interpersonale de diverse tipuri şi să beneficieze de un coach (fie el extern sau intern), atunci va “livra”, cu siguranţă, acelaşi tip de formare, cu mult mai eficientă.
Bineinteles ca o combinatie mentoring-coaching bine proporţionată şi ajustată pentru fiecare caz în parte, pare cea mai fericită alegere.
În general, pentru ca o persoană să atingă un obiectiv trebuie “să poată”, “să ştie” şi să vrea” iar acest demers începe încă din faza de selecţie a personalului.
Selecţia se face în funcţie de câţiva parametri ai afacerii ce raspund unor întrebări de genul: ce vindem, cui vindem, cum vindem, cât de repede vrem să vindem etc.
Mitul Vânzătorului- Superman care vinde orice, oricând etc. , este doar un MIT şi atât.
Mitul că ORICINE poate vinde cu succes este deasemenea un simplu MIT.
Însă a crede că trainingul este un panaceu universal la problemele cu care se confruntă un vânzător sau o echipă de vânzări, este de-a dreptul naiv.
Vânzare înseamnă relaţie, înseamnă networking adică abilităţi de comunicare sub toate formele ei (verbală, paraverbală şi extrem de important, nonverbală), înseamnă rezonanţă cu sistemul de valori al clientului adică crearea relaţiei de încredere şi MAI ALES înseamnă COERENŢĂ şi CONVERGENŢĂ între gând, vorbă şi faptă în relaţia cu clientul şi…. nu numai.
Îndiferent dacă vom crede sau nu, NOI toţi, indiferent de ceea ce întreprindem în viaţa de toate zilele, de vârstă sau ocupaţie, profesie etc, am vândut şi vindem în fiecare zi. Clienţii noştri nu sunt numai cei externi, ca în cazul vânzătorilor “de meserie”, ci şi interni, adică fiecare persoană care beneficiază de rezultatele muncii noastre (colegi) şi produce pe baza acestora, alte rezultate.
Tot clienţii noştri sunt şi cei apropiaţi, membri ai familiei, rude, prieteni etc., care “preiau” de la noi sentimente, atitudini, comportamente şi generează la rândul lor “produse” de natură similară.
Oricine este vânzător şi orice vânzător este şi cumpărător în acelaşi timp. Succesul în aceste roluri depinde de zestrea nativă şi de capacitatea noastră de adaptare la mediu (economic, social, organizaţional etc.)
Revenind la termenul de vânzător “stricto sensu”… el vinde produse sau servicii dar o face cu succes NUMAI dacă vinde “la pachet” atitudinile şi emoţiile “adecvate”.
Vânzătorul complet poate fi acel creator de relaţie, echilibrat şi echidistant, capabil să transmită încredere, confort şi siguranţă deopotrivă, clienţilor, colegilor, prietenilor, familiei, vecinilor, cunoscuţilor etc.
Personal nu cred în viabilitatea modelului vânzătorului de succes cu o viaţă personală disfuncţională.
Vânzătorul complet nu poate fi produsul exclusiv al trainingului (indiferent de bugetul alocat), mentoringului, coachingului luate separat sau împreuna, ci probabil al unui plan individual de dezvoltare personală asumat conştient la al cărui “fine tunning”, persoanele, instituţiile şi organizaţiile cu care interacţionăm, au un rol major.
“Suntem ce suntem datorită tuturor”… spunea o reclamă binecunoscută.
… şi mare adevăr grăia.
Pentru că dacă nu suntem conştienţi de faptul că suntem, indiferent de ce credem sau dorim, influenţaţi de natura relaţiilor pe care le cream sau cărora ne expunem, riscăm să traim doar parţial şi confuz mai degrabă vieţile altora, în realităţi adesea paralele şi să rămânem doar nişte “puzzle-uri” incomplete, incapabile să se adapteze mediului căruia îi aparţin.